Cu o lume din ce în ce mai conectată economic și financiar, a cărții contabile și a acordurilor de creanță rămân arii esențiale în afaceri. Dreptul de creanță este un termen legal folosit pentru descrierea dreptului unei persoane de a avea de încasat datoria unei alte persoane sau entitate.
Cu toate acestea, chiar dacă este un termen legal, foarte mulți antreprenori și angajați din domeniul finanțelor nu înțeleg cu adevărat ce înseamnă dreptul de creanță. Pentru a clarifica acest lucru, acest articol se va concentra asupra definirii și asupra unor exemple comune de drepturi de creanță și de cazuri de folosire, toate menite să ofere o imagine mai clară a acestei chestiuni.
Definiție Dreptului de Creanță
Efectuarea tranzacțiilor este un element vital pe piața modernă, deoarece serviciile și bunurile sunt schimbate pentru echivalentul lor în bani. Dreptul de creanță este un drept legal care da de înțeles că persoana care a furnizat serviciile sau bunurile (debitor) are o obligație față de persoana sau entitatea care a primit aceste servicii sau bunuri (creditor) să le plătească. Prin urmare, dreptul de creanță desemnează dreptul creditorului de a recupera banii de la debitor.
De obicei, debitorii percep interese pentru orice datorii neplătite în termen, precum și pe orice sume restante. În multe situații, debitorii sunt aduși în judecată pentru orice sume restante, iar creditorii sunt în mod legal obligați să le acorde dreptul de creanță. Pe lângă aceasta, produsul sau serviciile solicitate sunt considerate „creanțe cauzate” și, prin urmare, crediteaza creanța. Acest lucru este cunoscut și sub denumirea de „drept de creanță cauzat”.
Exemple comune ale dreptului de creanță
În cele mai multe cazuri, dreptul de creanță se referă la împrumuturi și asigurări, produse financiare și servicii, însă se regăsesc și alte exemple comune de drepturi de creanță. Iată câteva exemple:
• Contracte comerciale: Acestea includ toate contractele stipulate între client și furnizor, tradițional în afaceri și comerț cu amănuntul.
• Cumpărături cu plată în rate: Aceste cumpărături sunt de obicei realizate cu ajutorul unui card de credit sau al unui credit bancar și, în aceste cazuri, cardul sau banca emitentă sunt creditorii.
• Achiziții prin internet: De asemenea, orice achiziții online înseamnă că utilizatorul este creditorul, deoarece serverul de vente a produselor sau serviciilor (spre exemplu e-comer, Amazon etc.) sunt debitorii.
• Carduri de reduceri, carduri de fidelitate și program de recompensă: Aceste carduri de loialitate și programuri se încheie între companii și clienții lor, ceea ce creează o obiectiv de creanță.
• Polițe și asigurări: În cazul în care o persoană se asigură obligatoriu, compania de asigurări devine creditorul și persoana asigurată devine debitorul.
• Taxe și impozite: Fiecare persoană lege și companie care deține datorii față de organele abilitate sunt debitorii, în timp ce aceste organe sunt creditorii.
• Acorduri de furnizare: Acestea sunt acorduri încheiate între furnizor și client în care ambii acceptă un contract de furnizare a unui produs sau serviciu.
• Fidejusiuni: Acestea sunt de obicei garantii pentru debitori și se încheie cu un creditor care oferă un debitor un anumit serviciu sau produs împotriva garantiei anumite cantități.
• Datorii comerciale: Orice produse sau servicii oferite de un investitor se poate transforma într-o datorie comercială între buyer și seller.
Utilizarea Dreptului de Creanță
Dreptul de creanță poate fi folosit în multe feluri și tehnici, în funcție de natura acordului juridic sau contractual stabilit între cei doi părți. Oricine poate recurge la asalturi de creanță și constrâangeri pentru a colecta datoriile restante ale altcuiva, prin intermediul agențiilor specializate sau a agenților de colectare creanțe.
Unul dintre cele mai comune exemple de utilizare a dreptului de creanță este acela de a recupera datorii restante. Acestea vizează generarea de taxe, impozite sau alte costuri financiare acordate sau încasate de debitor și care necesită recuperarea sumelor încasate sau calculate eronat. Acest lucru este valabil și în cazul condițiilor de achitare când debitorii nu l-au respectat.
